top of page
Search
  • office57335

Magistrați VS militari

Tupeu de magistrat: tăiați din pensiile militarilor dacă doriți reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale!

Patru asociații ale magistraților cer audiență la Marcel Ciolacu pentru a-i invedera că pensiile magistraților n-ar fi pensii speciale. Îi sugerează lui Ciolacu să reducă pensiile militarilor, că sunt 200 000, dacă vrea să reducă cheltuielile cu pensiile speciale.

"...4 doamne vs 44 milioane !?!

Despre care justiție vorbesc cele 4 doamne? La ora aceasta dacă tot vorbim cu cifre, România se găsește pe locul 1 în lume cu 10611 reclamații la CEDO. Știți câte are statul aflat pe locul 2? Pe locul 2 se află Italia cu 39 de dosare, apoi pe 3 Ungaria cu 38. Stiți câte cazuri sunt în total pe toate țările europene? Sunt 966, fără România, care singură singură are 10611, DE ZECE ORI MAI MULT DECÂT TOATĂ EUROPA. Nu e așa că justiția română este sublimă? Nu e așa că justiția română are în prim plan grija față de cetățean, destinatarul actului de justiție cum se exprimă doamnele reprezentante ale magistraților?

Știți ce face justiția română pentru a șterge din pierderile și rușinea proceselor pierdute la CEDO cu cetățenii români, DESTINATARII ACTULUI DE JUSTIȚIE? Face înțelegeri, cu reclamanții, înțelegeri prin care oferă bani reclamanților ca să își retragă dosarele și nu a fi făcuți de rușine de deciziile CEDO. Numai în 2018, România a fost pe locul 2 la astfel de înțelegeri, cu aproape 700 de oferte de plată acceptate. Oricum oferă mai puțin decât ar fi decis CEDO, dar suficient pentru a ÎMPOVĂRA BUGETUL ȚĂRII. Știți câți bani a plătit România din cauza magistraților, pentru procesele PIERDUTE la CEDO? În perioada 2017-2021 România a fost pusă să plătească de CEDO 44 MILIOANE DE EURO.

PATRU ZECI SI PATRU MILIOANE EURO PLĂTITE DE ROMÂNI DIN BUGETUL STATULUI, NU DIN AL MAGISTRAȚILOR CARE AU DAT DECIZII AIUREA ȘI CONDAMNĂRI DE GÎGĂ, 44 de milioane de euro plătite din prostia, corupția, indiferența, abuzurile magistraților. Iar acuma doamnele vin și vorbesc despre grija față de bugetul statului. Nu este asta o impertinență soră cu nesimțirea?

Semnatarele protestului consideră că pensiile militarilor afectează bugetul de stat, dar pierderea proceselor la CEDO de către statul român și sumele plătite ca despăgubire, celor loviți de ”independența justiției române” sume care se ridică la sute de milioane de euro, consolidează bugetul. Ce mai e de comentat?

Li se pare doamnelor catastrofală ieșirea la pensie a 300 de magistrați fapt ce ar ”afecta actul de justiție”, dar trecerea în rezervă a 3000 de cadre militare în ultimele luni și procentul de 35% stare de operativitate a unităților militare care ar ajunge sub 30 dacă procesul ar continua, adică exact procentul care ar fi necesar pentru a declara armata NEOPERATIONALĂ, DECI INCAPABILĂ SĂ APERE ȚARA, nu îi deranjează pe magistrați, așa că pun toate tunurile pe militari. Având în vedere că cele patru doamne recomandă Camerei Deputatilor să se axeze pe măsuri împotriva pensiilor militare, fapt ce ar avea același efect de depopulare a armatei ca și în 2017, se poate concluziona că MAGISTRAȚII RECOMANDĂ DEPOPULAREA MApN, slăbirea capacității de apărare a țării, sabotarea apărării țării DESTABILIZAREA ȚĂRII, că propunerea se transformă practic în atac la securitatea granițelor, integritatea teritorială, independența țării, pentru că, conform art. 118(1) din Constituție, ”armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale.” Deci sacrificăm suveranitate, independență, unitate statală, integritate teritorială, democrație contituțională, ca să se poată magistrații juca cu viețile oamenilor și apoi să plătească românii, din buget, despăgubiri de sute de milioane de euro pentru deciziile anapoda date de ei sau condițiile infecte din penitenciarele subordonate aceleiași justiții. Are cineva, un parlamentar, un partid, o asociație a militarilor, un minister, un membru al CSAT, un premier, un președinte, antigelul necesar să le cheme pe cele 4 semnatare și să le întrebe dacă asta doresc cu adevărat, prin trimiterea la pensiile militarilor și dacă realizează ce au spus?


6 views0 comments

Recent Posts

See All
bottom of page